Membru

EUCRIO este compania care prestează servicii crionice de urgenţă de asistenţă, stabilizare şi de transport în întreaga Uniune Europeană.

Mulţi europeni au observat faptul că nu s-au bucurat de aceleaşi beneficii ca şi americanii în ceea ce priveşte serviciile crionice şi s-au îngrijorat de faptul că nu vor primi asistenţa medicală necesară atunci când au cea mai mare nevoie de aceasta, sau dacă vor ajunge acolo unde au nevoie să ajungă atunci când au cea mai mare nevoie de acest lucru – sau dacă reuşesc să facă acest lucru.

Am schimbat acest lucru acum.

Echipele noastre vor răspunde la telefonul "de asistare" referitoare la un pacient diagnosticat în stare terminală, vor asigura pronunţarea morţii legale cât mai repede posibil, vor efectua răcirea iniţială în timp ce le acordă medicamente şi asistenţă cardiacă pentru a împiedica formarea cheagurilor de sânge şi a asigura circularea corespunzătoare a medicamentelor; atunci vom presta serviciul de vitrificare pentru pacient, astfel încât atunci când este posibil, prejudiciile de îngheţare nu vor apărea. În sfârşit, răcim pacientul până la temperatura gheţei uscate şi îi trimitem în siguranţă la oricare dintre cei trei furnizori principali de servicii de păstrare pe care l-au ales pentru răcirea finală la temperatura azotului lichid şi pentru îngrijirea pe termen îndelungat.

Dacă sunteţi tipul de persoană care a avut previziunea de a face aranjamentele pentru serviciile crionice personale, atunci sunteţi printre puţinii care se gândesc, fac planuri de viitor şi investesc în viitorul lor.

Am aflat că înainte de EUCRIO, au existat cazuri în care pacientul a aşteptat o vreme pe gheaţă uscată înainte să primească orice fel de asistenţă. Cu siguranţă aceşti pacienţi nu aveau asigurate aranjamente de asistenţă, stabilizare, sau transport, şi s-au bazat pe prieteni şi familie pentru a face aranjamentele necesare în ultimul minut, ceea ce dura cu siguranţă mai mult decât era de aşteptat. Aceşti crionici au suferit crioconservări care sunt departe de a fi perfecte; deseori o "îngheţare rapidă" fără niciun fel de pregătire, de exemplu, datorită faptului că era tot ceea ce putea fi făcut la până când s-a găsit ajutor.

Acesta nu este lucrul pe care îl dorim pentru dumneavoastră şi suntem siguri că nu este ceea ce doriţi pentru dumneavoastră fie pentru cei dragi.

În acest scop, vă prezentăm EUCRIO - European Union Cryonics Rapid Intervention Organisation – şi vă oferim personal calificat profesional, echipament medical avansat, soluţii de vitrificare specializată, o infrastructură şi o organizaţie puternică şi, pe scurt, tot ceea ce este necesar pentru a face trecerea de la stadiul terminal al bolii până la îngrijirea crionică de lungă durată cât mai sigură posibil.

Păstrarea vieţii dumneavoastră este scopul existenţei noastre.